Ploieştiul va obţine 20 de troleibuze nou-nouţe, achiziţionate din fonduri europene în cadrul unei licitaţii ţinute de Ministerul Dezvoltării pentru mai multe localităţi. Primele vehicule au ieşit din fabrica din Polonia şi sunt duse în Cehia pentru instalarea echipamentelor tehnice.

Pagina de Facebook TransPloieşti, dedicată împătimiţilor de mijloace de transport în comun, a distribuit recent o fotografie publicată de producătorul polonez, însoţită de informaţia că primele troleibuze pentru Ploiești, modelul Trollino 12, sunt în drum spre Cehia pentru echiparea componentelor electrice.

Imaginea a fost preluată de pe pagina de internet a firmei Solaris, producătorul acestui tip de troleibuze, unde se specifică faptul că fotografia a fost realizată pe un drum naţional de zona central-vestică a Poloniei, aproape de localitatea Poznan. Este prima imagine oficială publicată de producător cu privire la modelul pregătit pentru Ploieşti. În imagine apare un troleu în culorile galben-albastru, cu parbrizul acoperit, ancorat pe un trailer.

Modele similare se mai află în exploatare în Budapesta, Sofia, Brno, Cagliari, Kaunas, Napoli, San Remo, dar şi Galaţi, Mediaş şi Baia Mare.

Back To Top