Conducerea USR Prahova anunţă că partidul se solidarizează în jurul lui Mihai Tonsciuc, consilier local ploieştean în vârstă de 24 de ani, dat în judecată de PSD pentru nişte comentarii ironice făcute înainte de alegerile locale din 2020. Social-democraţii îi cer despăgubiri de 10.000 de euro, reclamând o postare făcută pe Facebook de Tonsciuc în august, când reclama că chipul preşedintelui PSD Prahova apărea pe mai multe afişe de mari dimensiuni, amplasate prin municipiu înainte de începerea efectivă a campaniei electorale.

În postarea respectivă, reprezentantul USR preluase o fotografie făcută din bucătăria unui ploieştean, în care apărea foarte clar, prin fereastră, un banner cu Bogdan Toader, preşedintele PSD Prahova. În comentariul ironic făcut, Tonsciuc l-a acuzat pe liderul social-democrat de ipocrizie, pe motiv că acesta tocmai declarase că nu e interesat de campanie, şi a sugerat că bannerele amplasate prin ploieşti ar fi fost "cumpărate din banii cinstiți de baron local".

USR Prahova a dezvăluit acum, într-un comunicat de presă, că respectivele comentarii au dat naştere unui litigiu, reclamând că această cerere de despăgubiri ar reprezenta mai degrabă o tentativă de intimidare a tânărului consilier local. "PSD Prahova dă în judecată pentru 10 000 de EURO un consilier local USR PLUS de 24 de ani pentru că a spus adevărul despre fostul președinte al CJ Prahova, actual deputat, Bogdan Toader. Care sunt faptele? Înainte de începerea campanie electorale pentru alegerile locale din 2020, municipiul Ploiești și județul Prahova au fost împânzite de panouri cu fața lui Bogdan Toader, pe atunci candidat PSD, ulterior candidat al «Alianței pentru Prahova» (PSD-PRO ROMÂNIA- PPUSL), pentru președinția Consiliul Județean, dar și președinte CJ în funcție. Panourile au fost prezente în spațiul public încă din 2019, cu mesaje despre sărbători, apoi cu sloganul «Iubesc (se folosea vizualul unei inimi) Prahova», care a devenit slogan de campanie al domnului Toader în campania locală. Mihai Tonsciuc, pe atunci doar membru USR Ploiești, a scris o postare în care a luat peste picior ipocrizia domnului Toader, arătând o fotografie în care se vede clar un panou uriaș cu fața domnului Toader, vizibil dintr-un apartament ploieștean. Obiectul chemării în judecată pentru 10 000 de EUR îl face postarea în cauză. PSD Prahova și, implicit, deputatul Bogdan Toader, un apropiat al familiei Cosma, încearcă prin acest proces să închidă gura unui tânăr politician, fără probleme de integritate, fără avere, și cu credibilitate în comunitate", reclamă USR Prahova

"Este stilul de politică de care toți românii s-au săturat. Solicităm PSD Prahova să înceteze această hățuire imediat. Rugăm toți cetățenii care cred în democrație, domnia adevărului în comunicările publice, dar și libertatea de exprimare, să se solidarizeze cu Mihai Tonsciuc și să condamne gestul lipsit de cultură democratică și bun simț al PSD Prahova. USR Prahova ca organizație, dar și colegii din filială, îl vor sprijini pe Mihai Tonsciuc în acest proces, la nivel moral și legal, pentru a câștiga această luptă împotriva echipei baronului Cosma de la PSD", se încheie comunicatul de presă.

Back To Top